Despre taina Sfintei Împărtășanii
Te rog acum, Părinte, să-mi vorbești despre Taina cuminecării.
Mântuitorul spune: «De nu veți mânca Trupul Fiului Omului și de nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi».
Sfânta Împărtășanie (Euharistia sau Cuminecătura) este Taina în care, sub chipul pâinii și al vinului, se împărtășește creștinului însuși Trupul și Sângele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci, înfățișându-se totodată, real și nesângeros, jertfa de pe Cruce a Mântuitorului.
Această Sfântă Taină a orânduit-o Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, care nu numai că a vorbit despre ea ci a și înfăptuit-o însuși, în ajunul răstignirii Sale. După ce a mâncat cu apostolii Săi, luând o pâine și rugându-se Tatălui ceresc, a binecuvântat-o și frângând-o, a zis: «Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu». Apoi a luat un pahar și după ce a mulțumit, le-a dat zicând: «Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcate lor»; «Să faceți lucrul acesta întru pomenirea Mea».
Iată cum Mântuitorul a poruncit ca acei ce vor să aibă viață veșnică să-I mănânce Trupul și să-I bea Sângele sub forma pâinii și a vinului, pâinea și vinul sfințite prin slujba sfântă către Tatăl, prin rugăciuni și cântări de laudă.
Iar această minune a minunilor — ca pâinea și vinul să fie prefăcute în Trupul și Sângele Domnului spre a le mânca și a le bea creștinii — a fost dată spre săvârșire numai apostolilor Săi, episcopilor și preoților hirotoniți prin alegerea și punerea mâinilor preoțești. Creștinii ceilalți — oricât de buni ar fi ei înaintea lui Dumnezeu și oricâte minuni ar face — nu pot săvârși Taina «frângerii pâinii», ci numai episcopii și preoții. Acest lucru este dovedit în mod limpede de Scriptura Vechiului și Noului Testament. Astfel, în Legea Veche, Dumnezeu a orânduit preot pe Aaron și pe copiii copiilor lui, din neam în neam, până avea să vină Mesia Hristos, iar cei ce au îndrăznit să slujească fără să fie din neamul lui Aaron preotul au fost pedepsiți groaznic. În Noul Testament, Domnul nostru Iisus Hristos, schimbând preoția și Legea Veche, a orânduit preoția nouă ca putere de a lucra cele sfinte și de a ierta păcatele — ca și El însuși — celor ce se pocăiesc.
Astfel, această minunată hrană — Trupul și Sângele Domnului — se dăruiește numai prin preoții creștini. Cine vrea să se mântuiască merge la Biserică; și primește, chiar și cei ce n-au bani, căci se dă în dar. Sfântul Apostol Pavel spune: «Paharul binecuvântării pe care-l binecuvântăm nu este, oare, împărtășirea cu sângele Lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos?». Da, nu este o închipuire, căci cine nu are această credință este rătăcit și nu are mântuire. Despre acest sânge euharistie ni se spune: «Sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curățește pe noi de orice păcat» ,.
Trupul și Sângele Domnului se poate mânca și mai des, atunci când ne ferim de rele și când avem viața neprihănită și conștiința noastră curată și neosândită, pe când botezul nu se mai poate repeta, după cum este scris. A ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului este chiar poruncă de la Dumnezeu, ca toți — de la prunci până la cei mai bătrâni — să se împărtășească cel puțin o dată pe an. Acest lucru ni se arată prin închipuire cu mielul pascal din Vechiul Testament. însă sfinții apostoli — ni se istorisește — îi împărtășeau pe creștini în fiecare Duminică, deoarece aceia care credeau în Iisus stăruiau în învățătura apostolilor și în comuniune, fiind ne-; lipsiți de la biserică în toate zilele. Pentru aceasta, apostolii frângeau pâinea și luau împreună hrana cu bucurie și întru curăția inimii.
Mai târziu, Biserica a statornicit ca creștinii să se împărtășească de patru ori pe an, în cele patru posturi. Desigur, unii din cei evlavioși s-au împărtășit și de mai multe ori, după cum și astăzi sunt mulți care se împărtășesc mai adeseori într-un an și e cu atât mai bine, numai să aibă pregătirea cuvenită, căci ori de câte ori mâncăm și bem Trupul și Sângele Domnului, vestim moartea Lui, până va veni a doua oară.
Această Sfântă Taină este administrată de preoți și noului botezat chiar la botez, după ce a fost uns cu sfântul mir sau cu pecetea Duhului Sfânt. Astfel li se dă până la vârsta de 7 ani, urmând ca de la această vârstă mai înainte să se spovedească la preotul duhovnic și să se vadă dacă e vrednic de Trupul și Sângele Domnului. Pentru cei ce vor să se împărtășească fiind maturi, Sfântul Apostol Pavel recomandă ca fiecare să se cerceteze pe sine și numai apoi — după spovedanie și cu dezlegarea duhovnicului — să se împărtășească cu Trupul și cu Sângele, Domnului. Căci cine va mânca și va bea cu nevrednicie Trupul și Sângele Domnului, judecată lui își mănâncă și bea, nesocotind Trupul și Sângele Domnului.
Sunt unii creștini care afirmă că pâinea și vinul de la «Cina Domnului» este pâine naturală și vin natural. Ele numai închipuiesc sau simbolizează Trupul și Sângele Domnului, fără să fie de fapt. Așa a fost chiar și la Cina cea de Taină, ceea ce se vede în cuvintele de atunci ale Mântuitorului: «Adevăr grăiesc vouă, că de acum nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou, întru împărăția lui Dumnezeu». Deci, este vorba de «rodul viței», ceea ce înseamnă că vinul a rămas vin natural și nu s-a prefăcut în Sânge. De aici rezultă că el simbolizează numai, iar nu și este, Sângele Domnului.
Cuvintele de mai sus au fost spuse de Mântuitorul cu privire la primul pahar care, în adevăr, conținea vinul natural, însă Sfânta împărtășanie a fost așezată de Mântuitorul după cină, la al doilea pahar, căci atunci a zis Mântuitorul: «Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu...». Deci, ceea ce la Marcu este incomplet se completează și se lămurește la Luca. Matei nu vorbește decât de un singur pahar, anume de cel euharistie (al Cuminecăturii); la Luca însă observăm că este vorba de două pahare — și că Sfânta Taină a fost așezată la al doilea pahar. Astfel, cuvintele care se referă la primul pahar nu sunt în legătură cu Sfânta împărtășanie, cum este cazul și cu citatul de la Marcu.
În legătură cu ce spuneam mai sus, acei creștini spun că împărtășania sau «Cina Domnului» ar fi o simplă cină comemorativă, un ospăț, un banchet sau o masă colegială, la care se consumă pâine și vin, în amintirea Cinei celei de Taină, a patimii și a morții Domnului. Așa a rânduit Mântuitorul zicând apostolilor Săi: «...aceasta să faceți întru pomenirea Mea». Iar Sfântul Apostol Pavel zice: «De câte ori mâncați această pâine și beți acest pahar, moartea Domnului vestiți, până la venirea Lui». Scopul ar fi, așadar, adâncirea credinței și a evlaviei creștine, prin simbolul ce-l reprezintă iar nu mâncarea cu adevărat a Trupului și a Sângelui Mântuitorului, nici permanentizarea jertfei de pe Golgota.
«Cina Domnului» nu este o simplă comemorare a morții Domnului, căci pâinea și vinul de la această «Cină» Sfântă nu au fost numai simboluri ale Trupului și Sângelui Domnului, ci cu adevărat Trup și Sânge al Său. Mântuitorul ne-a învățat acest adevăr. Căci El nu a zis: Luați, mâncați, căci acesta este un simbol al Sângelui Meu. Nu! Ci a zis: «Aceasta (pâinea) este Trupul Meu» și «acesta (vinul) este Sângele Meu». Așadar, după cum pâinea și vinul euharistie nu sunt numai niște simboluri, ci adevărat Trup și Sânge al Mântuitorului, tot astfel și «Cina Domnului» — cum o numesc unii — nu este doar o simplă cină prietenească unde se mănâncă pâine și se bea vin, ci această cină a Mântuitorului are caracterul de Taină, deoarece prin ea se împărtășește darul Sfântului Duh, care iartă păcatele și sfințește - (totodată, ea are și un caracter de jertfă, pentru că ea întrunește toate condițiile unei jertfe: Trupul și Sângele Domnului care se frânge și se varsă pentru noi spre iertarea păcatelor, deci, și însușirea de jertfă ispășitoare. Aceste caracteristici, fiind de cea mai mare însemnătate pentru noi, nu trebuie să fie trecute cu vederea și interpretate greșit.
Cum poate să fie Euharistia o jertfă nesângeroasă a Mântuitorului, de vreme ce Mântuitorul S-a adus pe Sine jertfă o singură dată, pe Golgota, și ea nu se mai poate repeta niciodată? Or, dacă Euharistia ar fi acea jertfă, ar însemna că se repetă de atâtea ori de câte ori este săvârșită Sfânta împărtășanie, ceea ce ar fi în contradicție cu Sfânta Scriptură.
Într-adevăr, Hristos S-a jertfit o singură dată și jertfa Lui nu se mai repetă, pentru că, de s-ar repeta, ar însemna că n-a avut efectul așteptat și ar fi fost asemenea jertfelor din Vechiul Testament. De vreme ce ea, însă, a avut acel efect, orice repetare a ei ar fi fără rost. Până aici suntem de perfect acord.
Dar din aceasta mai rezultă că Sfânta Euharistie nu poate să fie jertfa unică a Domnului de pe Golgota, adusă în chip nesângeros. Ea repetă jertfa de pe Golgota, o oferă, o actualizează și o permanentizează, făcând ca roadele ei să fie întotdeauna prezente și vii în trupurile și sufletele noastre, până la a doua venire a Domnului. Jertfa euharistică repetă jertfa de pe Golgota, care atunci a fost în chip sângeros, iar acum nesângeros. Mântuitorul însuși ne-a îndemnat ca jertfa Trupului și Sângelui Său — și în același timp aducerea ei — să nu înceteze până la venirea Sa cea de apoi. Pe de altă parte, se spune că jertfa Sa se aduce o singură dată, iar pe de alta, că acea jertfă va trebui să o aducem până la venirea a doua.
Cum poate un preot, care este și el un om păcătos, să săvârșească o minune ca aceasta, neînchipuit de mare, de a preface pâinea și vinul în Trupul și Sângele Domnului?
Preoții, în adevăr, pot fi păcătoși pentru că și ei sunt oameni; totuși nu toți sunt atât de păcătoși pe cât sunt învinuiți. Însă trebuie să se știe următorul lucru: nu preoții sunt cei care prefac pâinea și vinul în Trupul și Sângele Domnului, ci Duhul Sfânt. Preoții numai se roagă lui Dumnezeu împreună cu obștea credincioșilor, ca să trimită Duhul Sfânt și să prefacă aceste Sfinte Daruri în Trupul și Sângele Mântuitorului. Oricât de păcătoși ar fi preoții, au de la hirotonie darul special al Sfântului Duh pentru săvârșirea slujbei și a celor sfinte. Darul acesta nu-l au nici îngerii din cer și nimeni dintre oameni, afară de preoți. Iată de ce le este cu putință această minune, mai presus de minte și de cuvânt.
Dar ce pregătire trebuie să-și facă cei ce voiesc a se împărtăși cu Sfintele Taine?
Pregătirea pentru Sfânta împărtășanie este de două feluri: trupească și sufletească. Ea constă în:
a) Mărturisirea păcatelor, fără de care nimeni nu se poate împărtăși. Numai copiii până la vârsta de 7 ani sunt scutiți de spovedanie;
b) Împăcarea cu toți; să nu fie certat cu nimeni și să nu aibă nimic împotriva cuiva;
c) Înfrânarea de la orice faptă rea și de la împreunare trupească (cel puțin cu câteva zile înainte), abținere de la mâncare și băutură în ziua împărtășaniei și seara în ajun. Numai bolnavilor pe moarte li se poate da Sfânta împărtășanie pe mâncate;
d) Citirea pravilei pentru Sfânta împărtășanie, cu vrednicie. Unele rugăciuni din ea le citește preotul în numele credincioșilor în sfânta biserică, înainte de împărtășire. În Cartea de rugăciuni se găsește pravila de cuviincioasă pregătire sufletească și trupească pentru împărtășire.
Dar împărtășirea bolnavilor cum se face?
Bolnavii pot fi împărtășiți de preoți și în afara Bisericii, pe la casele lor sau la spital, cu părticele din Sfântul Trup sfințit anume pentru acest scop, în Joia cea Mare, și păstrate în Sfântul Altar, în chivotul de pe sfântă masă. În aceste cazuri împărtășirea se face după o rânduială deosebită, scrisă în Molitfelnic (Rânduiala grabnicei împărtășiri). Nu se poate da însă Sfânta împărtășanie bolnavilor căzuți în stare de inconștiență (nesimțire) sau celor ieșiți din minte (nebuni).
