Despre taina botezului

Care este temeiul scripturistic al Tainei sfântului botez?

Mântuitorul a spus: «Adevărat, adevărat zic ție, de nu se va naște cineva din apă și din Duh nu va putea să intre întru împărăția lui Dumnezeu» (Ioan, 3, 5).

Ce înseamnă de fapt această Taină?

Botezul este Taina în care, prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curățește de păcatul strămoșesc și de toate păcatele făcute până la botez, se naște la o viață spirituală nouă și devine membru al trupului tainic al Domnului, al Bisericii lui Hristos.

Botezul din apă și din Duh își are prefigurarea în proorociile Vechiului Testament, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos a venit să împlinească tot ce s-a proorocit și s-a dat în Lege. Începându-Și lucrarea Sa mesianică, Mântuitorul Hristos a dat o mulțime de semne și a făcut minuni, tămăduind bolile și scoțând demonii din cei ce îl rugau. Vestea minunilor s-a dus departe, punând pe gânduri pe mulți, căci așa ceva nu se mai pomenise (Matei, 9, 32—38; Ioan, 9, 32—33). În aceste împrejurări Sfânta Scriptură ne spune că între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al iudeilor. «Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabi, știm că de la Dumnezeu ai venit învățător, căci nimeni nu poate face aceste minuni pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Drept răspuns, Iisus i-a zis: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă împărăția lui Dumnezeu. Nicodim I-a zis: Cum poate un om bătrân să se nască din nou? Poate el oare să intre a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ție, de nu se va naște cineva din apă și din Duh nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este, și ceea ce este născut din Duh, duh este» (Ioan, 3, 1—6). Deci, nașterea din nou înseamnă a avea botezul din apă și din Duhul Sfânt, pe care l-au primit și îl dau apostolii Domnului, cărora le-a zis Domnul după învierea Sa: «Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi» (Marcu, 16, 15—16) și botezând în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățați pe toți «să păzească toate câte am poruncit vouă; și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.» (Matei, 28, 19—20).

I-am auzit pe unii că în Sfânta Scriptură numai două Taine sunt pomenite: botezul și cina Domnului și că celelalte sunt niște născociri omenești pe care ei nu le pot admite. Iar cât privește botezul, nu ar fi o Taină, ci un simbol, o lucrare simbolică în care se închipuiește curățirea de păcate și prin care numai se întărește credința, fiind doar o dovadă pe care o face cineva despre faptul că s-a pocăit, sau că el este o moștenire, o pecete a pocăinței. Curățirea păcatelor însă nu ar face-o botezul, ci credința, care prin botez este pecetluită și confirmată. Credința și nu botezul ar fi agentul care transformă pe om în făptură nouă, mântuindu-l, după cum ar rezulta din cuvintele îngerului către Cornelie, că prin credința în cele ce îi va spune apostolul Petru se va mântui cu toată casa sa (Fapte, 11, 14) sau din cuvântul apostolului Pavel către temnicerul din Filipi: «Crede în Domnul Iisus și te vei mântui tu și casa ta» (Fapte, 16, 31). Deci, spun ei, credința este cea care a adus mântuire, iar botezul i-a urmat numai ca un simbol al convertirii 41 al credinței sau ca o pecete a terminării pocăinței.

Botezul creștin este o Taină Sfântă iar nu un simbol, deoarece Mântuitorul a numit botezul «naștere de sus», în urma căruia omul se curățește de păcate și se sfințește (Ioan, 3, 3—7). Sfântul Apostol Pavel îl numește «înnoirea vieții» (Rom., 6, 3—5), prin înnoirea Sfântului Duh (Tit, 3, 5). Apostolul Petru spune și mai lămurit că botezul este împărtășit spre iertarea păcatelor (Fapte, 2, 38) și că nu este numai un simbol sau o spălare a trupului — cum li se pare unora — ci este o naștere adevărată. Botezul, zice el, «vă mântuiește astăzi și pe voi nu ca ștergere a necurăției trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu» (I Petru, 3, 21).

Chiar și dacă nu ni s-ar spune, ar fi totuși de la sine înțeles că toate aceste urmări ale botezului nu se fac decât prin lucrarea Sfântului Duh și astfel, botezul nu este un simbol ci o Taină, adică o lucrare pe care o face Dumnezeu asupra noastră, prin apa sfințită.

Mai spun aceia că botezul trebuie să fie aplicat numai adulților, pentru că pe de o parte, cei ce-l primesc trebuie să aibă mai întâi credință și pocăință și abia apoi să se boteze, iar pe de altă parte, cei ce îl aplică trebuie mai întâi să propovăduiască credința și pocăința și abia apoi să boteze. Căci iată ce spune Sfânta Scriptură propovăduitorilor: «Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă» (Matei, 28, 19—20). Iar despre cel ce voiește să primească botezul zice: «Cel ce va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi» (Marcu, 16, 16). Altă dată li se adresează direct și le zice: «pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre și veți primi darul Duhului Sfânt» (Fapte, 2, 38). Deci, cel ce trebuie să primească botezul trebuie mai întâi să aibă credință și să facă pocăință. Care este adevărul?

Am spus de la început că botezul creștin își are prefigurarea în Vechiul Testament. Astfel, Dumnezeu i S-a arătat lui Avraam când acesta era în vârstă de 99 de ani și, între altele, i-a spus că pe toată partea bărbătească să o taie-împrejur, iar pe copiii de parte bărbătească ce li se vor naște de aici încolo să-i taie-împrejur în a opta zi de la naștere. Iar cel ce nu se va tăia-împrejur va fi nimicit (Fac., 17, 10—14). Deci, Dumnezeu nu i-a zis lui Avraam, pentru copii și tineri, să se taie-împrejur când vor fi maturi sau ca el, de 99 de ani, ci toată partea bărbătească, de orice vârstă ar fi, să o taie-împrejur iar pe nou născuți, a opta zi după nașterea lor. Unii zic că botezul pruncilor nu are valoare, căci ei nu știu când au fost botezați. Dar ce știa Isaac, pruncul lui Avraam, la opt zile? Desigur, nimic. Dar știau tatăl și mama sa. Așa trebuie să fie și botezul — cum, de fapt, este practica Bisericii Ortodoxe — știut fiind că tăierea-împrejur închipuia botezul din Legea Nouă (Col., 2, 13). Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat cu acest botez al Legii Vechi, la opt zile după nașterea Sa (Luca, 2, 21).

Altă preînchipuire din Vechiul Testament prin care se arată că la plinirea vremii trebuie să se boteze și copiii, este scoaterea izraeliților din Egipt și trecerea lor prin Marea Roșie, de la bătrân și până la cel mai mic prunc. Că aceasta închipuie botezul tuturor, adeverește și marele apostol Pavel zicând: «Fraților, nu vreau să nu știți voi că părinții noștri (izraeliții) au fost toți sub nor și că toți au trecut prin mare și toți, prin Moise s-au botezat în nor și în mare» (I Cor., 10, 1—2). Va să zică «toți», și copiii, căci Moise spunea lui Faraon: «Vom merge cu copiii noștri și cu bătrânii, cu fiii și fiicele noastre, cu oile și cu boii noștri» (leș., 10, 9). Negreșit, norul și marea (apa) însemnau «apa și Duhul Sfânt» în care trebuie să fie botezat oricine (Ioan, 3, 5).

Trecând la Noul Testament, auzim pe Domnul nostru Iisus Hristos spunând apostolilor, înainte de răstignirea Sa, că Tatăl le va trimite pe Mângâietorul, adică pe Duhul Sfânt, în numele Fiului și îi va învăță toate lucrurile (Ioan, 14, 16—17, 26). Și venind Duhul Sfânt peste apostoli, în ziua Cincizecimii (adică Duminică), la ora nouă dimineață, ei au propovăduit poporului ceea ce-i învăța Duhul Sfânt, spunându-le să se pocăiască și fiecare din ei să fie botezat în numele Domnului nostru Iisus Hristos, «că a voastră și a copiilor voștri este această făgăduință». Și au fost botezați «ca la trei mii de suflete» (Fapte, 2, 1—39, 41). Ia aminte: «a voastră și a copiilor voștri este făgăduința aceasta» adică a botezului, deci și a copiilor. Și când spune că s-au botezat, nu spune ca au botezat trei mii de bărbați și de femei, ci «trei mii de suflete», ceea ce înseamnă că printre cei botezați au fost și copii. Desigur, apostolii predicau celor mari, însă fiind ei inspirați de Duhul Sfânt, spuneau că și a copiilor este «făgăduința» iar ascultătorii le dădeau crezare, ca și Avraam, lui Dumnezeu.

Iată și câteva cazuri de familii botezate cu copiii lor: «Lidia a fost botezată — ea și casa ei» (Fapte, 16, 14—15); «Temnicerul i-a luat la sine (pe Pavel și pe Sila) în acel ceas al nopții, a spălat rănile lor și s-a botezat și el și toți ai lui îndată» (Fapte, 16, 33); «Dar Crispus, fruntașul sinagogii, a crezut în Domnul, împreună cu toată casa lui» (Fapte, 18, 8); iarăși zice Sfântul Apostol Pavel: «Am botezat și casa lui Ștefana» (I Cor., 1, 16). Când zice «casa», «toată casa», se înțelege de la sine că este vorba de toată familia, până la cel mai mic, după cum zice Iosua Navi: «Eu și casa mea voi sluji Domnului» (Ios., 24, 15).

Domnul Hristos a arătat, de asemenea, că trebuie botezați copiii mici, deoarece atunci când I-au adus niște copilași ca să se roage pentru ei, iar apostolii opreau pe cei ce i-au adus, Domnul i-a certat zicându-le: «Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia va fi împărăția Cerului. Și după ce Și-a pus mâinile peste ei, S-a dus de acolo» (Matei, 19, 13—15). Deci, dacă Dumnezeu cheamă și pe copii la mântuire, de mici, pentru ce i-am opri de la sfântul botez?

Pot oare copiii să se mântuiască numai cu botezul fără credință? Scriptura spune nu numai despre botez, ci și despre credință că este trebuitoare spre mântuirea cuiva: «Cel ce va crede și se va boteza se va mântui. Iar cel ce nu va crede se va osândi» (Marcu, 16, 15—16).

Într-adevăr, copiii nu pot crede la vârsta când sunt botezați, dar nici nu-L pot tăgădui și nici nu-L pot refuza pe Hristos. Nu se mântuiește numai acela care crede, ci el trebuie să se și boteze. Așa cum în Vechiul Testament tăierea-împrejur se făcea în baza credinței părinților, tot așa botezul copiilor se face pe temeiul credinței părinților sufletești, care sunt nașii (Marcu, 9, 36—37). Copiii nu au credință, dar au nașii. Nașii sunt persoane în vârstă care însoțesc pe prunci la botez și fac cuvenita mărturisire de credință în locul lor. Nașii sunt părinții sufletești ai pruncilor care se botează și care se nasc prin botez la o viață nouă cu Duhul.

Așa cum părinții trupești ai pruncului l-au născut pe el spre viață trupească, după cum scrie: «Ce este născut din trup, trup este» (Ioan, 3, 6), tot așa nașii sunt părinții sufletești ai pruncilor care se botează, garanți în fața lui Dumnezeu și a Bisericii Sale, că pruncul (finul) va fi crescut în credința creștină și va fi un bun credincios (Sfântul Simeon Tesaloniceanul, Despre Sfintele Taine, cap. XLII, p. 7).

Dar unde se scrie în Sfânta Scriptură că nașii pot fi chezași pentru mântuirea altora și că prin credința lor se pot mântui copiii?

Mântuitorul spune: «...din gura a doi sau trei martori să se statornicească adevărul» (Matei, 18, 16; I Tim., 5, 19). În Scriptură se arată că Iisus, luând un copil, l-a pus în mijlocul lor și luându-l în brațe le-a zis: «Oricine va primi în numele Meu pe unul din acești copii, pe Mine Mă primește» (Matei, 18, 5). Deci, pe baza credinței părinților, a nașilor și a celorlalți martori care sunt la botezul pruncului, preotul botează pruncul. Iar fiindcă ai întrebat unde se găsesc în Sfânta Scriptură mărturii prin care să se arate că credința unora a mântuit pe alții, apoi din cele multe, unele îți voi spune:

Prin credința sutașului roman s-a vindecat sluga sa (Matei, 8, 13). Robul nu credea, dar prin credința stăpânului său și-a dobândit de la Mântuitorul sănătatea.

Patru oameni aduc la Mântuitorul un slăbănog: «Și văzând Iisus credința lor, a zis slăbănogului: «Fiule, iertate sunt păcatele tale!» (Marcu, 2, 3—13). Deci credința era a celor patru, nu numai a slăbănogului.

Pe temeiul credinței lui Iair, Domnul a înviat copila de 12 ani (Matei, 9, 18—26). Pe temeiul credinței altora, Domnul a vindecat pe un mut și îndrăcit (Matei, 9, 32—34; 12, 22). Pentru credința canaanencei, Mântuitorul a vindecat pe fiica acesteia, scoțând demonul din ea (Matei, 15, 21—28). Tot astfel, pentru credința unui tată, Domnul i-a tămăduit copilul lunatic (Matei, 17, 14—18). Așadar, acestea și încă multe alte mărturii ale Sfintei Scripturi, ne arată că pentru credința părinților, a nașilor și a martorilor care sunt la botez, Dumnezeu le dă copiilor sfințire și mântuire, după cum adeverește și marele apostol Pavel zicând: «Căci bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă... femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios» (I Cor., 7, 14).

Totuși nici Hristos n-a primit botezul decât ca adult, la vârsta de 30 de ani iar Ioan Botezătorul nu a botezat decât adulți. N-ar trebui oare ca și noi să aplicăm botezul numai adulților?

Dar botezul primit de El n-a fost același cu al nostru, deoarece n-a avut același efect, acela fiind numai un botez cu apă, un botez al «pocăinței», al lui Ioan, iar nu unul cu «apă și Duh» ca botezul creștin, instituit de Hristos. El nu S-a botezat spre a Se curăți de păcate — cum facem noi cu botezul nostru — pentru că El nu avea păcate și, deci, nici trebuință nu avea ca mai întâi să Se pocăiască. Altul era rostul acelui botez și altul este al botezului nostru.

Știm că botezul «cu apă și cu Duh», care a venit mai târziu, se împărtășește spre iertarea păcatelor. Iisus Hristos însă nu S-a botezat cu acest botez, pentru că pe atunci nu Se pogorâse încă Duhul Sfânt, iar pe de altă parte, Hristos era fără de păcate și, deci, n-ar fi avut nevoie de acest botez.

În acest caz de ce S-a botezat Iisus cu acest botez al lui Ioan?

Sfântul Ioan Gură de Aur spune următoarele: «La botezul Său în apele Iordanului, Ioan Botezătorul cerea tuturor pocăință, însuși botezul era numit «al pocăinței». Cu toate acestea lui Iisus nu I-a cerut pocăință. Dimpotrivă, în fața Lui s-a simțit umilit, zicând că el însuși ar avea nevoie a se boteza de la Iisus și nu invers (Matei, 3, 14). Nici nu-I putea cere, deoarece Iisus nu avea păcate, era «zămislit de la Duhul Sfânt», iar nu din trup bărbătesc, «nu din poftă trupească, nici din poftă bărbătească» (Ioan, 1, 13; Matei, 1, 20; Luca, 1, 34—35) și, deci, nu moștenise păcatul strămoșesc. Dar El nu avea nici păcate personale (Ioan, 8, 16), după cum El nu avea trebuință nici de o mai mare revărsare a Duhului Sfânt asupra Sa, pe care de altfel, botezul lui Ioan nu I-o putea oferi. Dar atunci, de ce S-a botezat? Iată de ce: mai întâi, pentru ca Ioan să-L facă cunoscut oamenilor, arătându-L lor. «Iată Mielul lui Dumnezeu... Acesta este despre care eu am spus...» (Ioan, 1, 29—30). Ioan îl mărturisește oamenilor, iar acum îl și arată, pentru ca mărturisirea lui Ioan despre «Cel ce vine» după el (Luca, 3, 16; Ioan, 1, 27), să nu rămână îndoielnică. Tot acum îl mărturisesc pe Iisus, pe Dumnezeu-Tatăl și pe Sfântul Duh în chip de porumbel (Matei, 3, 16—17). De acum, mulțimile nu aveau să mai pună la îndoială cele mărturisite de Ioan. Acum Iisus S-a făcut cunoscut, căci înainte nici chiar Ioan nu-L cunoscuse (Ioan, 1, 31), pentru că, deși îi era rudenie (Luca, 1, 36), el își petrecuse viața în pustie propovăduind și botezând, Dumnezeu întocmind astfel lucrurile, pentru ca lumea să nu-l poată învinui pe Ioan că L-ar propovădui pe Iisus pentru legăturile de rudenie și de prietenie ce le are cu El.

În al doilea rând, Iisus a primit botezul de la Ioan pentru ca să împlinească «toată dreptatea» (Matei, 3, 14—15). «Dreptate» însemnează împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, iar «drept» era cel ce împlinise aceste porunci (Luca, 1, 6, ș.a.). Deci, S-a botezat Domnul de la Ioan pentru ca nici această orânduire de la Dumnezeu — de a se boteza — să nu rămână neîndeplinită de El, singurul care împlinește toată dreptatea.

Iată rolul botezului omului și motivele pentru care S-a botezat El de la Ioan. Botezul creștin de mai târziu — «cu apă și cu Duh» — se face din alte motive și are cu totul alt rost.

Iar dacă este vorba de vârstă, nici eterodocșii nu aleg vârsta de 30 de ani la botezul lor. Mântuitorul n-a stabilit nici o vârstă sau limită de vârstă. El însă, când a vorbit despre botezul pe care îl va așeza, a arătat marea importanță pe care o avea lucrarea acelui botez și de aceea n-a mai fost nevoie să spună că va trebui aplicat tuturor, deci și copiilor. Iar dacă n-a spus-o direct, a spus-o indirect, cu toată claritatea, cuvântul «cineva» cuprinzându-i pe toți.

Cât despre Ioan Botezătorul, e adevărat că el predica pocăința și că îi boteza numai pe cei ce făcuseră pocăință și că aceștia nu puteau fi decât adulți. Dar botezul lui nu era identic cu al nostru, ci era numai un botez pregătitor, un rit simbolic sau cu caracter ceremonial — cum am arătat și mai sus — nefiind de neapărată trebuință tuturor. De aceea, era de prisos a se aplica și copiilor.

Aș fi și eu de părere să nu se boteze copiii, dacă ar trăi orice parte bărbătească sau femeiușcă oricât ar vrea, până la adânci bătrânețe și să se boteze când ar dori. Dar ce zici dumneata, suntem noi siguri că trăim 30, 50 sau 100 de ani? Nu știi ce spune Sfânta Scriptură? «Voi nu știți ce aduce ziua de mâine» (Iacov, 4, 14); și iarăși: «Nebune, în noaptea aceasta ți se va lua sufletul» (Luca, 12, 20); și iarăși: «Fiți gata, căci nu știți ziua, nici ceasul» (Matei, 24, 44).

Nu cumva copiii se pot mântui și fără botez? Despre ei se spune că sunt sfinți și ca atare n-ar avea trebuință să-și curețe păcatele — pe care nu le au. Așa găsim în Sfânta Scriptură, prin cuvintele Mântuitorului: «Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor» (Matei, 19, 14). Deci, copiii pot intra și fără botez întru împărăția cerurilor. În același înțeles pare a fi grăit Mântuitorul și altă dată: «De nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra întru împărăția cerurilor» (Matei, 18, 3; Marcu, 10, 15; Luca, 18, 15—17). Apostolul Pavel spune chiar direct că copiii sunt sfinți: «Bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voștri ar fi necurați, dar acum ei sunt sfinți» (I Cor., 7, 14). Deci, dacă părinții sunt sfinți (creștini botezați), atunci și copiii lor sunt sfinți.

Mai întâi de toate, trebuie știut că copiii nu sunt sfinți, pentru că «ce este născut din trup, trup este» (Ioan, 3, 6); deci, copiii născuți numai din trup, nu și din «apă și Duh», sunt numai trup, cu păcatul lui Adam în ei. Botezul la copii aduce spălarea păcatului strămoșesc intrat în lume prin călcarea poruncii de către Adam și Eva în rai (Fac., cap. 3). «Printr-un singur om (Adam) a intrat păcatul în lume și prin păcat, moartea — și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor prin acela în care toți au păcătuit» (Rom., 5, 12). Iar acum: «Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat» (Gal., 3, 27) și iarăși: «Au nu știți că toți câți în Iisus Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?» (Rom., 6, 3). Așadar, afundarea de trei ori în apă, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh (Matei, 28, 19) înseamnă botezul în moartea lui Hristos, adică cel nou botezat a murit față de păcatul strămoșesc și față de Legea lui Moise (Rom., 6, 4—25; 7, 1—6). Și prin Cruce, noul botezat este răstignit față de lume și lumea față de el.

Încă să știi și aceasta, că nimeni nu are voie să boteze a doua oară pe cei botezați în numele Sfintei Treimi — după rânduiala Bisericii dreptmăritoare a lui Hristos, căci zice marele apostol Pavel: «Un Domn, o credință, un botez» (Efes., 4, 5). Numai dacă au fost botezați de eretici (sectanți), îi botezăm din nou.

Dar mai sunt în Sfânta Scriptură mărturii prin care să se arate că copiii sunt păcătoși și au nevoie să se boteze?

Dacă mai vrei mărturii în această privință, caută în Sfânta Scriptură în aceste locuri: Fac., 3, 6—12; I Tim., 2, 14; Fac., 8, 21; Iov, 15, 14; 24, 4; Ps. 50, 5; 57, 3; Isaia, 48, 8; Ioan, 3, 6; Ps. 13, 1; 52, 1—3; 105, 6; Pilde, 20, 9; Rom., 3, 10; 5, 12; I Ioan, 1, 8 ș.a.

Așadar, Sfânta Scriptură ne-a arătat că tot omul este păcătos, iar cel ce se crede fără de păcat este un mincinos (I Ioan, 1, 10). Mai mult, se spune că cei păcătoși sunt fiii diavolului (Matei, 13, 38; Ioan, 8, 44; I Ioan, 3, 8). Iată, deci, pentru ce toți oamenii au nevoie de botez spre a se curăți de păcate.